Murray, Matthew, " Newly Readable Oxyrhynchus Papyri Reveal Works by Sophocles, Lucian, and Others," Theatermania, 18 April 2005. Retrieved 9 July 2007.

The most important sources for French tragic theatre in the Renaissance were the example of Seneca and the precepts of Horace and Aristotle (and contemporary commentaries by Julius Caesar Scaliger and Lodovico Castelvetro), although plots were taken from classical authors such as Plutarch, Suetonius, etc., from the Bible, from contemporary events and from short story collections (Italian, French and Spanish). The Greek tragic authors ( Sophocles and Euripides) would become increasingly important as models by the middle of the 17th century. Important models were also supplied by the Spanish Golden Age playwrights Pedro Calderón de la Barca, Tirso de Molina and Lope de Vega, many of whose works were translated and adapted for the French stage. Athenian tragedies were performed in late March/early April at an annual state religious festival in honor of Dionysus. The presentations took the form of a contest between three playwrights, who presented their works on three successive days. Each playwright offered a tetralogy consisting of three tragedies and a concluding comic piece called a satyr play. [35] The four plays sometimes featured linked stories. Only one complete trilogy of tragedies has survived, the Oresteia of Aeschylus. The Greek theatre was in the open air, on the side of a hill, and performances of a trilogy and satyr play probably lasted most of the day. Performances were apparently open to all citizens, including women, but evidence is scant. [ citation needed] The theatre of Dionysus at Athens probably held around 12,000 people. [36]Nietzsche, Friedrich (1999) [1872]. Geuss, Raymond; Speirs, Ronald (eds.). The Birth of Tragedy and Other Writings. Cambridge Texts in the History of Philosophy. Speirs, Ronald trans. Cambridge: Cambridge UP. ISBN 0-521-63987-5.

Tragedia rzymska [ edytuj | edytuj kod ] Charakter tragedii rzymskiej [ edytuj | edytuj kod ] Aktor tragiczny, mozaika rzymska z II-III wieku n.e, Alcázar de los Reyes Cristianos, Kordoba Maska tragiczna i komiczna na mozaice rzymskiej Antigona va pieri întemnițată, dar Creon, cel care a nesocotit voința zeilor, va primi o cruntă pedeapsă pierzându-și fiul, pe Hemon (logodnicul Antigonei), și soția, care se sinucide aruncând blesteme asupra trufașului și nechibzuitului ei soț. Oedip rege” a fost considerat de contemporani și de Aristotel drept cea mai desăvârșită tragedie din întreaga Antichitate. Subiectul tragediei este cunoscut, căci și azi „Oedip rege” este tragedia cea mai jucată din tot teatrul grec [12]. În final, pentru a-și ispăși îngrozitoarea-i crimă, Oedip se pedepsește singur scoțându-și ochii, apoi, orb și nenorocit, părăsește Teba, după ce își ia rămas bun de la fiicele sale: Cea de-a doua tragedie din trilogia lui Sofocle este „Oedip la Colonos” (Greacă veche: Οἰδίπους ἐπὶ Κολωνῷ). Bătrân și orb, Oedip sosește la Colonos, fiind condus de fiica sa Antigona. Aflându-se într-o dumbravă sfințită, le este cerut să părăsească Colonos-ul. Dar Oedip știe că aici va muri și cere să-l vadă pe Teseu, regele Atenei. Bătrânilor din Colonos, care vin în fața lui Oedip, le este mărturisită originea sa blestemată, aceștia dorind apoi să-l alunge pe Oedip. Antigona îi roagă să-i lase să rămână.Young boy's death drives tragedy of 'Rabbit Hole' ". www.ocregister.com. 18 November 2009. Archived from the original on 11 July 2018 . Retrieved 26 January 2019.

Brown, Andrew (1998). "Greece, Ancient". In Banham, Martin (ed.). The Cambridge Guide to Theatre (Reviseded.). Cambridge: Cambridge University Press. p.441. ISBN 0-521-43437-8. Goldhill, Simon (2 October 1997). Easterling, P. E. (ed.). "The audience of Athenian tragedy". The Cambridge Companion to Greek Tragedy (1ed.). Cambridge University Press. pp.54–68. doi: 10.1017/ccol0521412455.003. ISBN 978-0-521-41245-2. Dacă Pericle a ridicat democrația sclavagistă pe culmile ei cele mai înalte pe plan politic și militar, în opera lui Sofocle se desăvârșește oglinda literară a acestui apogeu [8], se întrupează în chip fidel năzuințele politice, concepțiile morale, juridice, religioase etc. ale democrației sclavagiste. Ca un omagiu adus însemnătății operei lui Sofocle, cetățenii Atenei l-au ales strateg (conducător militar), în acestă calitate participând la o expediție împotriva insulei Lemnos.Hr., când avea optzeci de ani, Sofocle a devenit comisar special pentru investigarea dezastrului militar atenian din Sicilia. Florin Ioniță, Maria Ioniță, Gheorghe Lăzărescu, Literatură universală - Manual de clasa a XI-a, Art Grup Editorial, București, 2006, pagina 25. Aristotle (1932). "Poetics". Aristotle in 23 Volumes. Vol.23. Translated by Fyfe, W.H. Cambridge, MA: Harvard University Press. Archived from the original on 8 November 2013 . Retrieved 26 September 2022. Tragedy is an imitation of an action that is admirable, complete (composed of an introduction, a middle part and an ending), and possesses magnitude; in language made pleasurable, each of its species separated in different parts; performed by actors, not through narration; effecting through pity and fear the purification of such emotions. A participat la Bătălia de la Marathon (490 î.Hr.) și Salamina (480 î.Hr.) împotriva perșilor, unde a dat dovadă de curaj și devotament. Este supranumit "părintele tragediei universale". Tragediile lui Eschil prezintă conflicte puternice, bazate pe subiecte simple și concentrate, realizate într-un ton grav, iar eroii se află în luptă cu destinul, manifestat prin intermediul zeilor. Eschil a considerat drama (tragedia) un instrument de propagandă națională, o modalitate capabilă să trezească spectatorilor sentimente de care el însuși era profund animat: dragostea de patrie, cultul virtuții, supunerea față de zei. Eschil a introdus al doilea actor și a restrâns partea lirică în favoarea celei dramatice. A scris peste 90 de piese din care s-au păstrat doar 7: trilogia “ Orestia” care cuprinde “ Agamemnon”, " Choeforele" (Choeforoi) și " Eumenidele" (Eumenides), " Cei 7 contra Tebei" (Hepta epi Thebas), " Prometeu încătușat" (Prometheus desmotes) și " Perșii" (Persai). Eschil a murit în anul 455 î.Hr. la Gela ( Sudul Siciliei).

Aram M.Frenkian, Interesul suferinței umane la Eschil, Sofocle și Euripide, București, Editura pentru literatura universală, 1969; Scullion, Scott (2007). "Tragedy and Religion: The Problem of Origins". In Gregory, Justina (ed.). Companion to Greek tragedy. Hoboken, NJ: John Wiley & Sons. p.29. ISBN 978-1-4051-5205-1. OCLC 299571432. Bustin, Jeremy. "BWW Review: Cadence Theatre's RABBIT HOLE Examines Life After Tragedy". www.broadwayworld.com. Archived from the original on 11 July 2018 . Retrieved 26 January 2019. Pe 2 iulie 1923, un tren accelerat plecat din București cu destinația Iași s-a ciocnit în gara Vintileanca cu un marfar. Deși presa vremii vorbea de un dezastru comparabil cu cel din 1917, în urma anchetei oficiale a reieșit un număr de 66 de morți și 105 răniți. A fost însă un accident masiv, iar populația a vrut ca vinovații să fie trași la răspundere, inclusiv demisia ministrului Transporturilor.

Conţinut

Destinul lui Oedip și al neamului său ne este prezentat în tragediile „ Oedip Rege”, „ Oedip la Colonos” și „ Antigona”, care, în totalitatea lor, alcătuiesc o unitate.